Arta compromisului în relație

Cei mai mulți dintre noi, indiferent de vîrstă, intrăm într-o relație pentru că ne îndrăgostim. Întâlnim acea persoană ale cărei trăsături fizice și de personalitate produc un șoc suficient de puternic pentru a declanșa „explozia iubirii”. Trăim cu impresia că odată îndrăgostiți, starea aceasta o să dureze la nesfârșit, că nimic nu o să poată înfrânge dragostea care ne leagă. Chiar dacă părinții sau prietenii văd defectele partenerului, noi alegem să ignorăm lucruri evidente uneori, și suntem convinși că vom reuși să trecem peste neînțelegeri. Că doar ne iubim, nu?

Psihologii spun că îndrăgostirea durează în medie doi ani. Apoi, când revenim cu picioarele pe pământ, începem să descoperim defectele și lipsurile celuilalt. Vedem limpede că o parte din trăsăturile de personalitate ale  partenerului sunt chiar enervante. Observăm că lucrurile pe care le face în mod obișnuit sunt de fapt plictisitoare, că partenerul este în stare să ne chinuie, să ne enerveze sau să ne critice pentru lucruri mărunte. Iar noi începem să ne cerem drepturile. Nu mai avem aceleași dorințe, nu mai vrem să vizionăm același program tv, nu mai dorim să vizităm socrii atât de des. Și parcă, dintr-odată ne amintim de vorbele părinților sau ale prietenilor….

Încet încet, iluzia intimității dispare și apar tot mai pregnant dorințele individuale, emoțiile și gândurile, iar tiparele comportamentale reale ies la iveală.  Cei doi oameni atât de diferiți, sunt acum față în față, într-o relație care poate fi doar umbra celei pe care și-au imaginat-o.

Bun venit în lumea reală a relațiilor. O lume în care pantofii nu se pun singuri în dulap, hainelor nu le place cuierul, iar șosetele murdare nu sar singure în coșul de rufe. O lume în care certurile pornesc de la dusul gunoiului, în care casa poate deveni câmp de bătălie, iar iubiții, dușmani veritabili  pe terenul de luptă.

După ce trec de îndrăgostire, partenerii au câteva opțiuni: pot să se  despartă, pot să plece în căutarea unei noi experiențe afective, pot să  se retragă emotional din relație. Sau, atunci când nu trebuie să renunți la valorile tale fundamentale pentru a păstra o relație, mai există opțiunea să te apuci serios de învățat cum să iubești dincolo de îndrăgostire. Să înveți arta compromisului constructiv în care fiecare partener este câștigător, în care ambele părți vor avea de câștigat.

Iubirea adevărată presupune un act de voință, de efort, de disciplină. Cea mai importantă nevoie afectivă a noastră nu este să ne  îndrăgostim, ci să fim iubiți cu adevărat de celălalt, să ne bucurăm de o iubire ce derivă din rațiune și din alegere conștientă.

A face un compromis înseamnă a face o înțelegere bazată pe cedări și câștiguri reciproce, a face o concesie, a negocia.

Atunci când alegem să facem un compromis este necesar să acceptăm că îl facem pentru noi și nevoile noastre în primul rând. Este important să păstrăm permanent contactul cu cine suntem noi și cu motivele noastre de a face compromisuri. Este important să înțelegem că a face compromisuri, a învăța să le facem, este în favoarea relației și a sănătății noastre mintale.

În multe relații chiar și o simplă negociere poate fi dificilă. Atunci când acceptăm o înțelegere reticentă, în care unul dintre parteneri cade la învoială cu ceea ce dorește celălalt doar ca să nu să se mai contrazică, atunci partenerul reticent pierde de fapt și este posibil ca înțelegerea să fie inutilă, să nu fie dusă la bun sfârșit.

 Un acord făcut conștient, cu entuziasm, rezolvă multe probleme. Când o înțelegere este în mod evident în interesul ambilor parteneri, respectarea acesteia este rareori o problemă. Este în interesul ambilor parteneri să se țină de cuvânt, iar înțelegerea dintre ei poate fi de încredere.

Pentru a avea  un acord clar al partenerului, va trebui să vă puneți reciproc întrebarea: Ce părere ai despre ceea ce am de gând să fac sau despre ce aș vrea să faci pentru mine?

Această întrebare simplă și răspunsul ei vă vor ajuta să ajungeți în timp la o înțelegere reciprocă, crucială într-un cuplu. Acum sunteți o echipă, nicidecum două persoane independente. Ca parteneri de viață trebuie să colaborați pentru a atinge obiectivele ce vă vor aduce amândurora beneficii. De ce să-ți consideri propriile interese mai importante și să le calci în picioare pe ale celuilalt? O echipă nu poate supraviețui dacă fiecare membru acționează împotriva celuilalt.

Multe persoane  își trăiesc viața ca și cum celălalt nu ar exista, luând constant decizii nechibzuite, deoarece nu le pasă de sentimentele celuilalt. Modul lor de viață se bazează pe atâtea decizii egoiste încât un compromis sau o negociere li se pare complet irațională.

Orice persoană care a trecut printr-un conflict conjugal știe prea bine că înțelegerile de comun acord sunt de cele mai multe ori greu de descoperit. Dar atunci când sunteți hotărâți că relația voastră merită să trăiască, puteți învăța pas cu pas negocierea nevoilor. Din fericire, repetiția este mama învățăturii iar după ce deprindeți obiceiul de a negocia, va fi mult mai simplu și mai mulțumitor să ajungeți la un acord în care ambii câștigă.

Pentru o negociere cu șanse de reușită  vă sugerez câțiva pași pe care puteți să îi urmați:

  • Stabiliți reguli de bază, pentru a face negocierea plăcută și sigură. Atunci când apare un conflict, negocierea nu este tocmai ușoară. Și pentru ca experiența să fie plăcută și sigură pentru ambii parteneri, vă sugerez să încercați să fiți agreabili și optimiști pe parcursul discuției.

De asemenea e posibil ca, atunci când v-ați spus reciproc ceea ce vreți să faceți, să vă simțiți rănit și să ripostați. Dar dacă nu vă înfuriați, și dați dovadă de respect pentru celălalt sau nu emiteți pretenții exagerate, e foarte posibil să depășiți această etapă periculoasă a negocierii.

Iar dacă ajungeți într-un punct care pare să nu ducă nicăieri, sau dacă unul dintre dumneavoastră începe să aibă pretenții nerezonabile, să dea dovadă de lipsă de respect sau să se înfurie, este util să încetați negocierea și să reveniți mai târziu asupra problemei.

  • Identificați conflictul din ambele perspective. Vă recomand să înțelegeți problema și din perspectiva partenerului deoarece respectul este esențial în negociere. Nu vă întrerupeți, nu vorbiți peste celălalt, nu dați ochii peste cap, gesturi care pot fi interpretate ca lipsă de respect. Nu uitați că obiectivul final este să ajungeți la un acord, iar dacă refuzați de la bun început părerea celuilalt nu veți rezolva problema. Este mult mai simplu să negociați corect când obiectivul central este acordul.

Atunci când unele cupluri nu pot  să nu emită pretenții, nu pot să fie respectuase sau nu pot să nu se înfurie, se simt neputincioase să discute o problemă. Cei doi sunt atât de obișnuiți să fie dictatori, încât respectul reciproc li se pare nefiresc și fals. Simt ca și cum ar comunica la nivel superficial, când de fapt ei invață cum să relaționeze la un nivel mult mai profund de înțelegere.

  • Dați frâu liber imaginației, căutați soluții reciproc avantajoase.

Poate pare imposibil, dar dacă vă străduiți veți putea găsi soluția care să vă mulțumească pe amândoi. Pentru că nu-i așa, o soluție este mai bună decât nici una!

Foarte răspândite în căsnicii sunt soluțiile în care unul pierde și celălalt câștigă. Multe cupluri nu înțeleg cum pot ajunge la rezolvări avantajoase, mai degrabă acceptă ca ambii să sufere în mod egal. Dar cu puțină creativitate se pot găsi soluții în care ambii să fie mulțumiți, fericiți.

Poate veți fi tentat să vă sacrificați, să cedați în fața dorinței partenerului, dar sacrificiul în timp duce la frustrare, la negarea nevoilor individuale  și partenerul care se sacrifică, la un moment dat, cedează. Atunci când unul dintre parteneri este nefericit de fiecare dată cand celălalt este fericit, nu mai vorbim de compromis constructiv. Deasemenea, nu veți ajunge prea departe dacă gândiți „Dacă mă iubește cu adevărat, mă va lăsa să fac asta” sau „Va face asta dacă îi pasă de mine”. Dacă vă pasă la modul real de dumneavoastră, de partener nu ar trebui să așteptați sau să acceptați niciodată sacrificiul ca soluție la o problemă.

Când nu facem compromisuri?

  • Atunci când unul dintre parteneri este victima unui abuz fizic – în această situație acesta ar trebui să raporteze abuzul autorităților și să se separe pentru propria siguranță
  • Atunci când unul dintre parteneri este dependent de anumite substanțe și prin comportamentul său pune în pericol siguranța și integritatea partenerului
  • În caz de infidelitate. Pentru că în aceste situații nu mai poate fi vorba de compromis constructiv ci de o relație  bazată pe dependență psihică, care în timp duce la somatizări diverse până la depresie, anxietate, atacuri de panică.

Realitatea este că relațiile de cuplu durabile și trainice sunt ca o construcție, care se conturează după ce perioada de îndrăgostire se finalizează; iar construirea lor se face prin a ne comunica limitele și, implicit, așteptările, prin a fi onest față de sine și față de partener. Prin a ține cont de sentimentele celuilalt. Asta numesc terapeuții „relații suficient de bune“, pentru că după cum știm cu toții, „relații perfecte“ nu există, ar fi o așteptare nerealistă.  Și pentru a vă da curaj în a învăța arta compromisului, voi încheia cu un citat: „Nu știm cu siguranță unde duce drumul nostru, dar mergem mai bine când ne ținem de mână.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *