bullying

Despre bullying

În ultimile decenii, fenomenul bullying  a atras tot mai mult atenția publică și din ce în ce mai multe acte de agresiune sau autoagresiune sunt atribuite victimelor acestui tip de comportament: sinucideri, focuri de armă și altele asemenea.

 Dar ce este bullying-ul?  El este definit ca agresiune fizică, verbală sau emoțională, manifestată online sau în prezența fizică a celui agresat. Se manifestă în mod repetat și cu intenția clară de a răni. Este exercitată asupra copiilor și adolescenților de către colegii lor de clasă ori de către alte persoane de vârste apropiate, în condițiile unui dezechilibru de putere fizică sau socială.

Prin urmare este vorba de bullying atunci când există intenția de a face rău, un dezechilibru de putere și acțiuni sau amenințări agresive repetate. Puștii care agresează o pot face la nesfârșit, acționând împotriva altora fără nici un sentiment de regret, remușcare sau milă.

Bullying-ul are patru forme de bază:

  1. Bullying-ul fizic- ce include izbirea, lovirea, loviturile cu pumnul, loviturile cu piciorul, ciupirea, scuiparea, punerea piedicii, trasul de păr, izbirea unui copil de dulapul de vestiar, confiscarea sau distrugerea proprietăților unei persoane și multe alte comportamente care implică violență fizică vădită.
  2. Bullying-ul verbal- include batjocura, șicana, comentariile cu tentă sexuală și amenințările.
  3. Bullying-ul relațional- este o formă prin care copiii își folosesc prietenia sau amenințarea de a pune capăt prieteniei pentru a răni pe cineva. Excluderea socială, ignorarea, terorizarea și răspândirea de zvonuri reprezintă forme ale acestui bullying omniprezent, care poate fi deosebit de înșelător și nimicitor pentru copii.
  4. Bullying-ul cibernetic- este o formă de agresiune în care este implicată tehnologia și este definit ca prejudicierea intenționată și repetată prin intermediul computerelor, telefoanelor mobile sau al altor dispozitive electronice.

Dar cine agresează?  În realitate există agresori cu cele mai variate profile: provin atât din familii cu probleme cât și din familii iubitoare, bogate sau cu statut socio-economic precar. Pot sta la pândă sau pot să fie în văzul tuturor, pretinzând că sunt prieteni buni cu copilul.

De ce agresează copiii? Există variate motivații, ca și copiii înșiși, însă câteva dintre acestea predomină:

  • Pentru a câștiga statut social – cercetătorii au descoperit că mulți dintre cei care agresează nu sunt motivați de nesiguranță, ci mai degrabă din dorința de a-și îmbunătăți statutul social. De exemplu, hărțuirea, răspândirea de zvonuri și excluderea sunt cele mai eficiente tactici ale adolescenților care renunță la prietenie în schimbul popularității.
  • Pentru a-și menține puterea și controlul – copiii care agresează au tendința de a savura sentimentul de putere și control pe care îl au atunci când domină interacțiunile și îi manipulează pe ceilalți. Unul dintre cele mai obișnuite tipuri de bullying în școli este dinamica „fetei rele”, în care femela alfa sau o matcă își exprimă puterea și influența pentru a decide cine este în interiorul grupului și cine este în afara lui. Prietenii ei – a se înțelege adepții, trăiesc cu spaima că vor fi următoarele victime dacă nu fac ce le spune ea.
  • Pentru a se bucura de atenția colegilor – pentru tinerii care pun preț pe statut social, putere și control, atunci când agresează, atenția primită din partea grupului de colegi, este percepută ca recompensă.

Ori de câte ori martorii râd, de fapt, încurajează agresiunea.  Își dau consimțământul  chiar și atunci când tac de frica bullying-ului, iar agresorul este încurajat și devine mai dispus să repete acest comportament și în viitor.

Prin urmare, o strategie importantă pentru a pune capăt agresiunii este să înțelegem rolul pe care îl are comportamentul martorilor și să îl modificăm, astfel încât să oprim încurajarea socială acordată de către colegi copiilor implicați în comportamente de bullying.

  • Pentru că pot, pentru că au oportunitatea- cele mai multe acte de bullying apar în locurile în care supravegherea din partea adulților este limitată sau nu există deloc. În școli majoritatea agresiunilor se petrec în locuri precum sala de mese, vestiar, teren de joacă, toaletă, culoare sau pe internet, unde de obicei adulții nu sunt prezenți.

Un aspect tulburător întâlnit în fenomenul de bullying este lipsa de implicare a adulților sau renunțarea la responsabilitate, minimizând gravitatea bullying-ului, considerându-l un ritual de trecere sau își declină răspunderea:„ Nu este în fișa postului”. Atitudinea adulților față de fenomenul de bullying influențează profund percepția tinerilor asupra acestui tip de comportament. Când adulții sugerează tinerilor – prin cuvinte, prin acțiuni sau lipsa acțiunilor – că agresiunea va fi tolerată, aceștia pot intui în mod greșit că acest comportament este o parte normală și acceptabilă a lumii lor. Pentru puștii motivați de statutul social, de putere,de control și de atenția colegilor, indiferența adulților reprezintă de fapt o undă verde acordată bullying-ului.

Cine este  agresat?Cum nu putem să îi punem în aceeași oală pe toți tinerii care agresează, la fel nu există un singur profil care să îi indice cu precizie pe cei stigmatizați de semenii lor.Totuși, există multe elemente ușor de identificat pe care copiii agresați le au în comun și voi prezenta mai departe câteva dintre ele:

  • Copiii supraponderali sau obezi – acești copii sunt mai predispuși la acte de agresiune decât colegii lor, indiferent de sex, rasă,statut socio-economic,abilități sociale sau rezultate la învățătură. O explicație ar fi că există perspectiva larg întâlnită că obezitatea implică lene și lipsa controlului în sine. Copiii ajung să considere această problemă mai degrabă un neajuns al personalității decât o trăsătură fizică. În consecință, se gândesc că este în regulă să necăjească un coleg supraponderal.
  • Copiii cu dizabilități – ținând cont de faptul că bullying-ul implică un dezechilibru de putere, puștii cu dizabilități sunt adesea considerați ținte sigure și ușoare ale agresiunii, din cauza relativei lor vulnerabilități fizice, a neajunsurilor academice sau a lipsei de abilitate socială.
  • Copiii care nu au o rețea de prieteni care să îi susțină sau cărora le este frică să apeleze la ajutorul altora, devin ținte ideale pentru agresori.

De fapt, bullying-ul are de a face cu problema izolării sociale.  Strategia principală a unui agresor este să își facă victima să se simtă singură și neputincioasă, indiferent dacă acest lucru este realizat prin intimidare fizică, prin umilințe verbale, prin retragerea prieteniei. Agresorul îi determină  pe alții să respingă, să ignore sau să ostracizeze un coleg sau folosește  tehnologia pentru a răspândi și a distruge reputații.

Copiii cu dizabilități, supraponderali sau fără o rețea de prieteni sunt deseori izolați social – fie prin faptul că  a fi diferiți îi face mai puțin pricepuți la închegarea legăturilor de prietenie, fie pentru că celor de aceeași vârstă cu ei le e frică să nu fie la rândul lor ostracizați dacă se asociază cu cei agresați.

Vulnerabilitatea preexistentă agresiunii și lipsa sprijinului social devin o dublă lovitură pentru tânărul în cauză, săpându-i o groapă din care abilitățile sociale sau capitalul social – inexistente în cazul lui – nu îi permit să iasă. Valorificarea sprijinului din partea colegilor pentru copiii izolați social este esențială în ajutorarea celor persecutați.

Mulți dintre noi ne amintim despre  unul sau mai multe incidente din copilărie, la care am participat ca victimă, agresor sau simplu observator. Și știm cât de mult rău poate face bullying-ul. Bullying-ul nu este nici inevitabil nici o parte normală a copilăriei, ci mai degrabă o formă inutilă a violenței căreia îi putem pune capăt.

Un rol extrem de important în prevenirea agresiunilor îl au martorii. Copiii care observă bullying-ul de pe margine au o mulțime de sentimente neplăcute și contradictorii: ușurarea că nu sunt ele victimele, amestecată cu sentimentul de vinovăție provocat de faptul că nu fac nimic pentru a o opri; milă față de persoana agresată, temperată de frica de a înfrunta un prieten; furie în legătură cu faptul că nu intervine nimeni, combinată cu un sentiment de confuzie în privința a ceea ce ar putea să facă pentru a îmbunătăți situația.

Pentru a-i mobiliza pe tineri să ia apărarea colegilor agresați, specialiștii, personalul didactic, părinții trebuie, mai întâi, să îi ajute pe copii să depășească barierele  și limitele descrise mai sus.

 Este esențial să ne asigurăm că toți copiii:

  • Cred că a pune capăt bullying-ului ține de ei; că este de datoria lor să intervină, nu a altcuiva.
  •  Simt o legătură cu puștiul agresat. Fie că sunt prieteni cu puștii agresați, fie că nu, martorii trebuie să manifeste empatie față de victimă și să fie convinși că aceasta nu merită să fie maltratată.
  • Înțeleg că, până la urmă,  conflictul face parte din viață. Deși copiii pot ezita să conteste comportamentul agresiv al unui prieten, totuși aceștia trebuie să fie încrezători că prietenia lor poate rezista confruntării.
  • Știu să utilizeze comunicarea asertivă pentru a opri bullying-ul oricând îl observă.
  • Se simt încrezători că intervenția lor va avea un impact pozitiv asupra copilului agresat și că va avea consecințe negative minime asupra lor inșiși.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *