Provocările adolescenței

Adolescența este o perioadă a vieții pe cât de uimitoare, pe atât de năucitoare. Se desfășoară cu aproximație între doisprezece și douăzeci și patru de ani – da, mult după ce împlinește douăzeci de ani!- și este cunoscută în toate culturile ca o perioadă plină de provocări atât pentru adolescenți, cât și pentru adulții care le sunt alături. Dar provocările pot  da naștere unor calități, care folosite cu înțelepciune sunt constructive nu numai în adolescență ci și la maturitate. Modul în care navigăm prin anii adolescenței influențează direct restul vieții noastre.

Această perioadă din viață este înconjurată de o mulțime de mituri, de credințe false, care îngreunează viața adolescenților și a adulților  din preajma lor.

Unul dintre cele mai puternice mituri se referă la faptul că hormonii dezlănțuiți îi fac pe adolescenți „să își piardă mințile” sau „să o ia razna”. Este adevărat că activitatea hormonală este mai intensă în această etapă a vieții, dar nu doar hormonii determină ceea ce se petrece în adolescență. Schimbările care se produc la adolescenți se datorează în primul rând modificărilor în dezvoltarea creierului. Modificările cerebrale din timpul adolescenței stimulează apariția unor caracteristici ale minții la această vârstă, cum ar fi: căutarea noului, implicarea socială, intensitatea emoțională crescută și explorarea creativă. Cu cât știm mai multe despre aceste schimbări, cu atât viața poate decurge mai lin atât pentru adolescenți cât și pentru adulții care trăiesc alături de aceștia.

Un alt mit este acela că adolescența este o perioadă de imaturitate și că noi ca părinți nu trebuie decât să așteptăm ca adolescenții „să se facă mari”. Și astfel, nu este de mirare că adolescența este privită ca o perioadă căreia trebuie să îi supraviețuim cumva, pe care trebuie să o îndurăm și să o depășim, cu cât mai puține daune posibil. Dar adolescenții nu au nevoie doar să supraviețuiască adolescenței, ci ei se pot dezvolta armonios cu ajutorul acestei perioade importante din viață. Toate acele transformări – testarea limitelor, pasiunea de a explora necunoscutul și misteriosul – pot pregăti terenul pentru dezvoltarea trăsăturilor de caracter fundamentale care vor permite adolescenților să trăiască vieți împlinite și aventuroase.

O altă credință falsă este că „a te face mare” în adolescență presupune tranziția de la dependența de adulți la o totală independență față de aceștia. Chiar dacă există un impuls natural și necesar către independența față de adulții care i-au crescut, adolescenții încă beneficiază de pe urma relațiilor pe care le au cu ei. Tranziția sănătoasă către vârsta adultă se face prin interdependență, nu prin izolare de tipul „descurcă-te singur”. Adică învățăm să trecem de la nevoia de îngrijire din partea celorlalți din timpul copilăriei, la aceea de a ne îndepărta de  părinți și de ceilalți adulți, pentru a ne baza mai mult pe cei de aceeași vârstă.

Anii adolescenței sunt o perioadă marcată de importante întrebări privind identitatea: Cine sunt eu? Ce voi deveni? Cine ar trebui să fiu? Prin urmare, să nu fiți deloc surprinși dacă undeva pe parcursul adolescenței, copilul ajunge să fie absorbit complet de sine. Interesul său față de problemele familiei se va dizolva, pe măsură ce relațiile cu prietenii  vor ocupa un loc central în viața sa. Natura relațiilor pe care adolescentul le are cu părinții lui, ca figuri de atașament, se schimbă, iar prietenii devin mai importanți în această perioadă. La urma urmei, tot prin intermediul prieteniilor pe care le încheagă, va descoperi cine este el cu adevărat – în afara limitelor familiare din căminul părintesc. Chiar și așa, în contextul relațiilor cu alții de vârsta lui, atenția unui adolescent este ațintită, de obicei, tot asupra propriei persoane.

La vârsta aceasta, tinerii se îmbarcă într-o călătorie a descoperirii de sine și plonjează constant în necunoscut, când într-o direcție, când într-alta, încercând să își găsească drumul în viață. Testează în permanență noi identități, noi realități, noi fațete ale sinelui. Iar o asemenea explorare este sănătoasă pentru ei și necesită susținere și încurajare.

Dar drumul nu le este întotdeauna lin. Schimbările cerebrale, hormonale, pot genera schimbări ale stării de spirit, bruște și necontrolate. Iar diverse persoane cu interese meschine, ce mișună prin mediul social, ar putea profita de vulnerabilitatea acestor tineri, expunându-i la riscuri importante: dependența de droguri, violența juvenilă, activitate sexuală promiscuă. Cu toate acestea, explorarea lor continuă, ca o parte firească și inevitabilă a evoluției umane.

Dacă la vârsta adolescenței e greu să afli calea, cam la fel de greu este să fii părintele unui adolescent. Asta pentru că mare parte din căutările de sine ale tinerilor trebuie făcute fără părinți. Până acum părinții au fost ca niște manageri – au aranjat întâlnirile de joacă, programările la medic, au planificat activitățile de weekend și ieșirile în oraș, i-au ajutat sau verificat la teme. A fost suficient să rămână aproape, ca să fie primele persoane pe care le căuta când voia să pună „marile” întrebări.

Deodată, nimic din toate acestea nu mai este valabil. Fără nici un preaviz și fără să ceară acordul, adolescentul își concediază părinții din rolul de manageri. Iar aici, părinții trebuie să fie creativi, să se dea peste cap și să regândească strategia. Dacă doresc să mai aibă vreo influență semnificativă în viața copilului, de-a lungul adolescenței și după, atunci trebuie să muncească din greu ca să fie reangajați – de data aceasta în calitate de consultanți.

Și, desigur, este o tranziție foarte delicată pentru ambele părți. Nici un client nu angajează un consultant care îl face să se simtă incompetent sau îl amenință că îi preia controlul afacerii. Clientul vrea un consultant în care să poată avea încredere, care îl înțelege și îi oferă sfaturi temeinice, capabile să îl sprijine în atingerea obiectivelor, dar în același timp să își păstreze independența, autonomia.

Dar cum puteți să obțineți și să vă păstrați slujba de consultant, de sfătuitor?

În primul rând, voi ca părinți să acceptați rolul de consultant. Adică să încurajați copilul să ia independent decizii. Ca în fiecare etapă a vieții copilului, încurajarea autonomiei înseamnă să îi permiteți să facă ceea ce este el pregătit. Iar acum este timpul să ia decizii în privința lucrurilor care contează. A venit vremea să îi spuneți: „Este alegerea ta.” Exprimați-vă încrederea în judecata copilului și rezistați tentației de a-l avertiza în privința rezultatelor dezastruoase.

De asemenea, încurajarea independenței înseamnă să îi permiteți adolescentului să facă uneori alegeri mai puțin înțelepte, dar nu periculoase. Adolescentul va învăța din greșeli la fel de multe lucruri ca și din succese. Acest lucru este adevărat în special dacă are prin preajmă adulți grijulii și încurajatori, pe cineva care să îl ajute să gestioneze emoțiile negative ce rezultă din eșecuri și să îl sprijine când caută modalități de a face lucrurile mai bine pe viitor.

Puteți rămâne cel mai important sfătuitor din viața lui dacă îi arătați respect. Gândiți-vă pentru o clipă, cum ar fi ca cel mai bun prieten, în care aveți încredere, să vă trateze așa cum cei mai mulți părinți își tratează copiii. Cum v-ați simți să fiți în mod constant criticați, să vi se reamintească defectele ori să fiți ironizați pentru slăbiciunile voastre? Cum ar fi ca acel prieten să vă țină lungi discursuri explicându-vă pe un ton critic ce să faceți cu viața voastră, cum să o trăiți? Evident că ați spune că nu are prea mult respect pentru voi, că nu îi pasă că vă rănește și l-ați concedia imediat din rolul de prieten.

Nu sugerez aici că părinții ar trebui să își trateze copiii ca și cum le-ar fi prieteni, deoarece relația părinte-copil este mult mai complexă. Ci  afirm, fără nici  reținere, că adolescenții merită cel puțin la fel de mult respect ca și prietenii voștri. Așadar vă încurajez să evitați șicanele, criticile, umilințele. Transmiteți valorile voastre copiilor într-o manieră concisă și tolerantă. În cazul unor conflicte, și vor fi multe, evitați etichetarea de „leneș”, „lacom”, „egoist”. Exprimați-vă nemulțumirea legată de comportamentului lui și cum vă afectează ceea ce a făcut, de exemplu:„Când lași farfuriile murdare pe jos în camera ta, mă irită pentru că trebuie să le strâng în locul tău!”

Succesul vine mai ușor pentru adolescenții ai căror părinți sunt conștienți de ceea ce se întâmplă în viața copiilor lor. Părinți care acceptă și validează experiențele lor emoționale. Care apleacă urechea și ascultă cu empatie, fără a judeca. Care sunt aliații lor atunci când adolescenții apelează la ei pentru o problemă. Vă încurajez să faceți  toți acești pași,  care par simpli, dar care sunt foarte importanți pentru o rampă de lansare sigură în viață.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *