Chestionarul de Personalitate Eysenck (CPE) masoara doua dimensiuni generale, independente intre ele, ale personalitatii: extraversiunea-introversiunea (E) si nevrotismul-stabilitatea (N). Fiecare dintre cele doua trasaturi este masurata prin raspunsurile (DA sau NU) date la 57 de intrebari. Chestionarul include si o scara a minciunii (L sau Mc) in vederea depistarii tentativelor de falsificare. Dupa completarea testului de Personalitate Eysenck (CPE) se obtin trei scoruri:
- Scorul ‘minciuna’ pe o scara pana la 9. Masoara cat de dezirabil din punct de vedere social doresti sa fii in raspunsurile tale. Cei care obtin un scor de 5 sau mai mult pe aceasta scara probabil ca incearca sa para mai buni in ochii celorlalti si nu sunt in totalitate onesti in raspunsurile lor.
- Scorul ‘E’ pe o scara pana la 24 si masoara cat de extrovertit esti.
- Scorul ‘N’ pe o scara pana la 24 si masoara cat de nevrotic esti.
Pentru a interpreta scorurile, E și N sunt reprezentate pe un grafic pe care se pot citi trasaturile de personalitate. Cu cât sunt mai aproape de exteriorul cercului, cu atât trăsăturile de personalitate sunt mai evidente. Vă rugăm să rețineți că CPE este un chestionar foarte simplist de măsurare a personalității, așa că, dacă veți constata ca personalitatea dvs. nu se potrivește cu rezultatul testului, probabil că aveți dreptate, iar rezultatul obținut la test este greșit!
Instrucțiuni
Iată câteva întrebări în ceea ce privește modul în care oamenii se comportă, simt și acționează. Fiecare întrebare are ca variante de răspuns „Da” sau „Nu”. Încercați să vă decideți dacă „Da” sau „Nu” reprezintă modul obișnuit de a acționa sau a simți. Răspundeți rapid și nu pierdeți prea mult timp la o întrebare, primul răspuns este cel mai bun. Completarea întregului chestionar nu trebuie să dureze mai mult de câteva minute. Asigurați-vă că nu omiteți nici o întrebare. Începeți acum, lucrați rapid și nu uitați să răspundeți la fiecare întrebare. Nu există răspunsuri corecte sau greșite, iar acest chestionar nu este un test de inteligență sau abilitate, ci pur și simplu o măsură a modului în care vă comportați.
.